Eh, de data asta, va fi altceva... :)

M-am gandit ca printr-o simpla metafora sa surprind ceva... E vorba de ideea de a pierde echilibrul emotional in anumite momente, de a nu mai gandi "limpede" in luarea unor decizii, si ce se intampla atunci cand in acele momente, facem alegeri gresite... :)


A fost odata ca niciodata o caprioara...Era mica, firava si traia intr-o padurice densa de munte...

Intr-o zi, pe cand se adapa ea linistita la umbra unui brad, zari un tap... Acesta, la randu-i, insetat dupa o zi lunga, si plin de energie, gasise acel paraias unde isi mai potolea setea...

Ea il privi de departe...Parea un tap sprinten...Avea niste coarne de aur, mari si frumoase, cum nu s-au mai vazut pana atunci... Si aceste coarne se inaltau stralucitor si falnic pana in inaltul cerului...De-ar fi cautat noua mari si noua tari, asa coarne nu mai gasea...

Tapul, insa... nu vazu caprioara..sau poate o zari dar...continua sa bea linistit, potolindu-si setea... Ea il privea si parca-si dorea sa se adape si ea langa el...

Impresionata de maretia coarnelor sale, caprioara, un pic mai tematoare, se apropia incet-incet de el...Il urmarea cu atentie, il privea...il studia...nestiind ce sa-i spuna...Pasea delicat prin iarba deasa spre el, dorind parca sa-l priveasca mai bine...

Pe masura ce se apropia de el, incepea sa-l vada si mai clar...Acea maretie a lui, acea prezenta, felul sau impunator...ii placea...din ce in ce mai mult...

Isi imagina cum alerga cu el prin padure, sarind amandoi in acelasi timp peste crengi uscate si tufisuri, cutreierand muntii si adapandu-se impreuna la paraul unde s-au cunoscut... si mergand cu el,... oriunde s-ar duce acesta...

Isi imagina, poate, cum puii ei vor fi avut asa coarne de aur, mari si frumoase... Care sa se inalte falnic pana la cer...


Deodata, tapul parasi iazul si tasni intr-o clipa in padurea cea deasa...Caprioara, vazandu-l, tresari brusc, si porni in graba spre el...Alerga..Incerca sa-l ajunga...sa tina pasul cu el... Se-mpiedica de niste radacini..Se ridica la loc...alerga in zig-zag, nici ea nu mai stia cum... Crengi, frunzisuri, toate pareau a-i stai in cale...Se lovea de ele, alerga ca o naluca, intr-o disperare.. se ghida dupa coarnele sale pe care le vedea mereu..

La un moment dat, tapul se opri.. Zari intr-un trunchi de pom doborat de furtuna, o scorbura.. In ea se afla o mica veverita... Mica si harnica, isi stransese niste ghinde sa le aiba ca provizii pentru zilele urate ce ar fi venit... Tapului i-au placut atat de mult acele ghinde, si se chinuia sa intre acolo, in scorbura, sa le ia... Incerca el ce incerca, insa coarnele nu l-au lasat... Erau prea mari..

Caprioara ajungandu-l din urma, il zari si si-a dat seama imediat ce-si doreste. N-a stat mult pe ganduri si cum a vazut scorbura, s-a si repezit inauntru dupa ghinde. Voia sa i le ofere lui, stia cat de mult ii plac.. Doar, doar, ar mai fi zabovit nitel langa ea...

Veverita a vazut-o, si speriata si tremurand toata de spaima, a incercat sa se impotriveasca...Tinea ghindele cat putea ea de tare la piept, strans, s-a zbatut...Cu ochii plangand, a implorat caprioara sa-i lase, macar o parte din ele...Caprioara insa, nici n-a auzit-o... si a tras cat a putut de ghinde pana i le-a smuls din brate.. Fericita, porni in graba spre tap sa i le dea...

Acesta o vazu. Parea multumit. Le lua, le mirosi, si fara sa o mai priveasca in ochi sau sa-i multumeasca macar, disparu in graba cu ele.

Caprioara nu mai stia ce sa faca...Porni dupa el..fugea mai ceva ca prima data..De data asta nu mai stia de ea.. Cu ochii dupa coarnele-i marete incepu sa alerge cat o tineau puterile...Inima ii batea, picioarele ii oboseau, crengi si vreascuri ea lovea, in zig-zag grabit fugea... doar coarnele-i le vedea... Si spre ele se-arunca..


El parea insa, sa n-o astepte...

La un moment dat tapul ajunse la marginea unei prapastii. Se opri un pic, privi cat e de adanca, si gasi o poteca sa ocoloeasca...Caprioara, alergand dupa el, cu ochii dupa coarnele-i marete ce despicau frunzisul in doua, sari cat o tineau puterile, in disperare si-n zig-zag... tot fugea, tot se zbatea, si alerga.... si deodata cazu. Se pravali in gol, in prapastie. N-a vazut-o...A cazut in ea...In cadere se puteau auzi izbiturile de arbusti si malurile abrupte..si gemetele ei.. Era jos.. Nu s-a mai putut ridica..Era lovita si zgariata peste tot...O dureau toate...Cu ochii inspre sus, tremurand, incerca sa-l gaseasca cu privirea, sa-l roage s-o ajute sa se ridice...Dar el nu mai era..


Tapul o vazu, dar pleca cu coarnele-i marete mai departe, prin frunzisul des...Si-a lasat-o acolo...

Cu acele coarne mari care atingeau cerul, ar fi putut ca intr-o clipa, s-o ridice de acolo, chiar fara sa coboare..Dar n-a facut-o...Si a plecat mai departe..

Cuprinsa de spaima si tremurand toata, caprioara incepu sa planga si ii paru rau pentru ce ii facu veveritei... Dar era prea tarziu..

Si ramasese acolo jos, nemiscata...


La un moment dat, cand chiar nu mai spera si simtea ca nu mai are rost sa se zbata...la marginea prapastiei zari un alt tap..El o privi de acolo, de sus, o vedea ca nu se mai putea misca...A PRIVIT-O..I-a vazut tristetea si neputinta din ochi si s-a decis sa coboare.. A cautat un drum mai putin periculos si incet-incet..ajunse la ea. Cu coarnele-i mici si urate o impingea incet sa se ridice. Se chinui el ce se chinui, nu stia de unde s-o prinda, cum s-o ridice, simtea ca ii este greu, dar voia s-o scoata de acolo..S-o ajute sa scape..cu orice pret.. Si intr-un final, dupa multe incercari , reusi.

Caprioara abia suspinand, a putut a-l privi putin in ochi, si si-a dat seama ca niste cornite mici inseamna mai mult decat unele de aur, marete si frumoase, pana la cer.. Si acele coarne urate care au cutezat a cobori spre ea, au inceput sa-i redea incet-incet..energie si speranta de viata..

Si au pornit amandoi incet, el in spatele ei, avand grija ca ea sa nu cada...Si incet-incet urcara si ajunsera in varf si se pierdura apoi impreuna in desisul verde...